Ce poate fi mai plăcut, într-o dimineață răcoroasă de iarnă, decât să te trezești dimineața, somnoros să te dai jos din pat și să pui picioarele pe o podea caldă? 

Și iată cum, într-un mod atât de simplu, ziua poate începe mai bine! Ingenioasă, eficientă și cu o acoperire mult mai mare, încălzirea prin pardoseală se face în mod uniform și rapid în toată încăperea.  

Am ales cea mai eficientă și confortabilă metodă de încălzire - cea prin pardoseală - pentru apartamentele premium din LUXURIA DOMENII Residence.   

În acest fel, încălzirea se face treptat și nu există un corp foarte fierbinte cum este caloriferul, amplasat pe perete. Este cu siguranță o metodă mai elegantă, mai puțin vizibilă, prin care căldura se propagă de jos în sus, pe o suprafață cât mai mare. 


Sunt trei tipuri de încălzire prin pardoseală, în funcție de agentul termic: încălzire cu aer cald, încălzire cu agent termic lichid și încălzire electrică. 

Încălzirea cu agent termic lichid - opțiune aleasă pentru LUXURIA - este o metodă eficientă mai ales din punct de vedere al costurilor ce revin rezidentului. Aceasta funcționează foarte simplu: apa care circulă prin pardoseală este încălzită la temperaturi mai mici decât apa care este folosită în alte sisteme convenționale deoarece acționează pe suprafețe mult mai mari. Temperatura apei este de 30/35 de grade, spre deosebire de un radiator sau calorifer clasic unde ajunge și la 70 de grade.  

În LUXURIA, încălzirea se face prin pardoseală în toate camerele apartamentului, prin centrala termică de tip în condensație ce deservește fiecare clădire (nu sunt prevăzute centrale termice individuale sau radiatoare statice tradiționale). 

Pentru că nu sunt prevăzute centrale termice individuale, încălzirea este dimensionată pe încăperi pentru a asigura o temperatură optimă, conform normelor în vigoare, cu termostat pe fiecare zonă de locuit și pompe de echilibrare debit pe circuite. 

Centrala termică a fiecărei clădiri în parte este dimensionată să producă atât agent termic, pentru încălzirea spațiilor, cât și apă caldă cu stocare în boilere de mare capacitate. Centralele sunt proiectate de tip în condensație, din cel puțin două module distincte, înseriate în cascadă,  pentru a asigura continuitatea producției în caz de avarie a unui grup, astfel încât am eliminat riscul lipsei de apă caldă.  

Dincolo de miturile legate de încălzirea prin pardoseală, care susțin că pot apărea diverse probleme cu apa, infiltrații în podea, că nu face față, că e un sistem scump etc – în realitate, acesta este un sistem eficient, sigur și rezistent în timp. 


Avantajele încălzirii prin pardoseala din agent termic lichid: 

- distribuie o încălzire uniformă,

- căldura rămâne mai mult timp în încăpere, 

- este o soluție ce consumă mai puțină energie electrică în funcționare, ceea ce duce la costuri scăzute de întreținere,

- design elegant: practic este... invizibil!  

- este un sistem rezistent, ce poate fi folosit perioade îndelungate de timp, fară probleme de funcționare. 

- în cazul defecțiunilor, nu e cazul să schimbi întreaga pardoseală, ci doar locul în care se localizează  problema.

- din perspectiva sănătății locuitorilor, încălzirea prin pardoseală stimulează circulația sanguină și nu provoacă alergii (circulația aerului în cameră nu este încurajată).


Singurul impediment al unei încălziri eficiente ar putea fi un covor gros, care acoperă majoritatea suprafeței; 

- Este de preferat  să nu existe țesături prea groase pe podea. 

Vrei să cunoști mai multe despre avantajele și soluțiile alese pentru apartamentele din LUXURIA DOMENII Residence? 

Află mai multe direct de la noi și fii unul din cei 2% dintre angajații care stau atât de aproape de birou, încât își permit luxul să ajungă pe jos!